Asistenta mi-a salvat bebelusul cu lapte praf
Pe vremea cand in pantecul meu se dezvolta un ingeras de fata, aveam un singur vis. Sa ii pot oferi viitorului meu copil tot ce e mai bun in viata.
Evident ca, multe lucruri se aflau deja pe lista mea de dorinte. Printre care si alaptarea la propriul san.
Si nu putine au fost clipele in care imi imaginam scena. Eu, tinand gingas la pieptul dezgolit, fiinta minunata ce va fi copilul meu. Aproape ca simteam legatura ce se va stabili intre noi, in acele clipe in care, fluidul alb si hranitor din corpul meu, va trece in cantitati cat mai mari… speram eu… in firavul trup infometat.
Speram eu… e chiar bine spus.
Si-am sa-ti explic de ce.
Nu incepuse inca sa ninga in acea superba zi de iarna. Ziua in care, fetita mea nou nascuta a scos primul sunet pe planeta noastra. Intreaga omenire traversa plina de speranta, cuspida dintre Sagetator si Capricorn. Conform raportului medical, totul era in regula. Atat cu mama cat si cu minunatia aceea de copil.
Minunatie de copil pe care… in necunostiinta de cauza… era cat p-aci s-o omor. Evident ca, acesta ar putea fi subiectul unui roman, dar o sa scurtez povestea ca sa ajung la scopul cu care scriu aceste amintiri.
Ei bine, imediat cum am ajuns acasa, visul de care iti spuneam, mi s-a implinit. Copilul imi statea in brate, cu frageda gurita lipita de al meu san. Incercand sa extraga ceea ce pentru ea, in acea clipa, constituia seva vietii. Invariabil, adormea respirand lin.
Eu… eram cea mai fericita mama. Ea… era cel mai fericit copil. Imi inchipuiam eu linistita.
Si asta, pana intr-o zi. Cand asistenta ce venea regulat sa ne viziteze, a cantarit copilul.
Verdict. Aproape… Crima. La fix o luna de la venirea pe lume, minunatia mea de fetita cantarea cu 400 grame mai putin decat la nastere.
M-a descusut asistenta mai pe indelete. Si imediat a iesit pe usa, fara sa imi dea explicatii prea multe. S-a intors in maxim 10 minute tinand in mana o cutie metalica. Frumos colorata, nimic de zis.
“Sa incercam sa ii dam copilului, in completare, ceva lapte praf. Sa vedem cum reactioneaza”, a glasuit vocea ei blanda.
Zis si facut. Am preparat impreuna un biberon intreg, ca sa vedem ce cantitate ar fi avut nevoie copilul sa completeze la o masa.
Cu emotie am dus biberonul la gurita aceea mica. Eram sigura ca nici nu se va atinge de ea. Doar nu se putea compara cu comoara de lapte matern. Credeam eu plina de sine.
Dar…
Mare… poate mai bine spus, imensa… mi-a fost mirarea cand… in nici 5 minute, biberonul era gol.
Refuz sa dezvolt aici sentimentele ce m-au cuprins. Refuz sa-mi amintesc in detaliu ce groaza am simtit cand mi-am dat seama ca timp de o luna de zile… imi infometasem propriul copil. Si asta pentru ca… din nefericire… faceam parte dintre acele mame care desi isi doresc sa alapteze… nu au cum.
Din fericire, asistenta stia ce are de facut. Iar fetita mea a scapat cu zile. Acum are douazeci de ani, e sanatoasa, desteapta si frumoasa (ma falesc eu… “Ca orice cioara cu puiul ei”, dupa cum zice o vorba din popor).
Si asta, pentru ca am descoperit la timp crudul adevar. Pentru ca un copil sa se dezvolte normal… are nevoie de lapte. Chiar si de lapte praf.
Ei bine, in acele vremuri, omenirea nu era atat de preocupata de gasirea celor mai bune solutii in vederea imbunatatirii si mentinerii sanatatii.
Asa ca… fetita mea, in lipsa laptelui matern, a primit lapte praf. Lapte ce se gasea in mod obisnuit la farmacii.
Reclamele facute la TV ziceau ca e minunat. Dar, aceleasi reclame spuneau si de faimoasele Mc-uri ca sunt bune. Astazi am indoieli in aceasta privinta.
Tot asa cum am indoieli despre orice preparat care nu este organic.
Aducandu-mi aminte recent de povestea de mai sus, cu ocazia reintalnirii cu o prietena interesata de eventualele surse de lapte praf pentru nepotelul ei, am facut cateva cercetari online.
Si, am descoperit ca astazi, mamicile care nu au cum sa-si hraneasca bebelusii la san, pot gasi lapte praf bio. Sunt cateva firme care concureaza in acest domeniu. Si, care mai de care se intrec sa ofere beneficii prin produsele comercializate.
“Viata mea a inceput in clipa in care m-am trezit si am iubit chipul mamei”, a spus demult, faimoasa romanciera, George Eliot.
Viata copilului meu a fost salvata de asistenta care si-a dat seama la timp ca trebuie sa se hraneasca cu lapte praf.
