Bunicii de altădată

0

Ca tânăr știm exact cum nu am vrea să fim la bătrânețe, dar pentru că avem toată viața înainte și multe responsabilități, nu ne preocupă faptul că bătrânețea, care vine oricum, trebuie întâmpinată și pregătită de pe acum, pentru că „tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare”.

Tinerețe fără bătrânețe? O utopie, chiar și povestea se sfârșește trist, pentru că nu ne putem dori imposibilul și nu putem lupta cu natura noastră trecătoare. A nu accepta faptul că fiecare zi adaugă la trecut, generează un conflict psihologic în tine și cu ceilalți.

Constatăm indiferent de vârstă că nu mai există comunicare între generații, tinerii nu au răbdare cu bătrânii fiind supuși stresului de zi cu zi, iar aceștia sunt tot mai intoleranți, ajungând să nu se mai suporte ei înșiși, respingând tot ce e în jur.

Dar a fi bunicul și bunica din povești, joviali, răbdători, înțelepți, care știu să mângâie cu privirea, să te încurajeze, să nu îți stăvilească elanul, trebuie învățat și clădit interior din tinerețe, de la acel prim „Sper să nu ajung așa!”.

Îmbătrânirea pozitivă

Dezvoltarea unei îmbătrâniri pozitive este un factor determinant în armonia pe care o aduci în propria familie și în general cu cei cu care interacționezi. Procesele biologice și concepțiile sociale ale vârstei înaintate sunt influențate de apariția unor dizabilități fizice, emanciparea copiilor, pierderea prezenței și influenței sociale.

Dacă evaluezi vârsta înaintată în parametri de frumusețe, succes și influență întotdeauna rezultatul va fi negativ. A recunoaște că îmbătrânești necesită realism. Când intri în negare, începi să acționezi în disonanță cu ceea ce ești și cu ce trebuie să fii. Să te manifești ca un adolescent intârziat frizează ridicolul. Aceste persoane se expun ironiilor și marginalizării sociale.

Atitudinea este ceea ce contează, o atitudine optimistă față de propria posibilitate, să rămâi conectat la mediul social, și să ai o atitudine flexibilă în momente de dependență, acesta este dezideratul.

Acceptă-ți vârsta ca pas pozitiv. Cunoașterea, experiența, înțelepciunea trebuie înțelese ca valori proprii.

S-a demonstrat că cei care au o percepție mai bună asupra vârstei înaintate trăiesc în medie cu 7- 8 ani mai mult decât cei care au o viziune negativă asupra acestei etape.

Timpul înseamnă libertatea pe care această vârstă ți-o aduce. Nu-l irosi în rutine inutile, devenind sclavul lor.

Pe ce ajutoare te poți baza? Este important să gândești pozitiv, să fii vizionar, să continui să creezi, să înveți să te bucuri de lucruri simple.

Dezvoltă-ți creativitatea

Înșiruie mărgele, învață să creezi origami, fă mici buchete din flori de câmp sau imortele pentru cei dragi sau pentru o vecină, exersează pictura, de ce să nu încerci? Vei fi uimit de ceea ce poți.

Practică activități sportive

Practicarea unei activități fizice regulate îți permite să te menții sănătos, dar și să îți păstrezi o minte tânără, să fii mai deschis și mai relaxat. O să spui: E prea mult! Ce sport să fac când mă dor toate oasele? Recomand cu încredere Taiji, o artă chinezească cu mișcări lente, asociate cu o respirație controlată care activează fără efort toate grupele musculare și tendoanele.

Poți exersa acasă o succesiune de exerciții variate adaptate posibilităților tale. Găsim pe Youtube de toate pentru toți. Doar să căutăm.

Controlează-ți obiceiurile alimentare

Raționalizează-ți porțiile, mănâncă sănătos, postește, chiar dacă nu o faci din rațiuni religioase și doar pentru perioade scurte de timp, chiar și de 8 ore. Dă o pauză organelor tale.

Și îndrăznesc să mai adaug ceva- mănâncă atât cât poți … colorat. Activează toate simțurile deodată. Nu costă mult să adaugi o frunză, o măslină, o rondea de morcov fiert, să ornezi cu felii de ceapă roșie, să înfigi o jumătate de felie de lămâie. Bucură-ți și ochii și mintea în același timp. În loc de un kilogram de mere, cumpără doar unul, trei prune, un ciorchine mic de strugure și o pară. Așează-le pe o farfurie aranjate frumos. E altceva, mai plin de viață.

Practică automasajul

Tehnicile de automasare te vor ajuta la prevenirea apariției ridurilor și la relaxarea facială. Deschide ochii larg și înclină capul înapoi privind în sus. Ridică sprâncenele a uimire. Privește dreapta, stânga, sus, jos și în cerc în ambele direcții. Cu cele zece degete, masează tâmplele, sprâncenele și fruntea, făcând semicercuri din ce în ce mai ample. Degetele vor depăși urechile, tinzând spre în spate. Mobilizează scalpul pentru a stimula circulația. În cele din urmă, închide încet ochii și respiră calm. Repetă în fiecare zi, îți ia 2-3 minute.

Întâlnește-ți prietenii

Nu pe banca în spatele blocului, dezbătând politică și accentuând diferendele.

Pentru a-ți păstra corpul și mintea activă, antrenează-ți prietenii mai vechi și caută alții mai noi, pentru a face plimbări cât mai lungi și cât mai aproape de natură. Asta permite să îți stimulezi intelectul și să îți ridici moralul.

În plus, investiți timp în activități sau asociații de voluntariat. Este util pentru societate, este un excelent antidepresiv și îți permite să vezi viața utilă și pozitivă!

Și am păstrat la urmă cel mai valoros sfat:

Să ai o atitudine simpatică și tolerantă față de greșelile altora, acceptând că fiecare trebuie să-și învețe lecțiile de viață și că altă generație este cea care învârte acum roata istoriei.

Fii bunicul sau bunica de poveste, sau pregătește-te a fi!

shanti spirit simbol 2 Dacă dorești să primești toate articolele și traducerile noastre, direct în inbox-ul tău, fără să te mai străduiești să le cauți… te invităm să te ABONEZI la noutăți.

 

2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here