Din punct de vedere literal, Nirvana înseamnă a sufla în afară ca la stingerea unei lămpi sau a unui lumânări.
Nirvana înseamnă și dispariția, dispariția absolută și finală sau anihilarea tuturor dorințelor, individualității și atașamentului.
Prin urmare, Nirvana este un cuvânt potrivit pentru a descrie existența unui ascet care a încetat să gătească alimente, păstrând focul și subscriing la ceea ce natura i-a oferit ca și când își stinge corpul prin înfomere lentă.
În termeni filosofici sau spirituali, Nirvana se referă la starea de inexistență, non-devenire care rezultă din anihilarea ființei și a individualității la sfârșitul unui lung efort spiritual.
Toți cei care sunt familiarizați cu aceste tradiții, sunt de acord că Nirvana este ceva de nedescris, deoarece, despre starea de Nirvana putem doar specula.
La nivelul cel mai fundamental și universal, totul există în dualitate: existența și inexistența, real și ireal, manifestat și nemanifestat, starea de sănătate și lipsa de viață.
Aceste expresii nu sunt aceleași, deși fundamental ele se referă la aceleași stări de dualitate.
Vom trata acest concept prin cele trei tradiții care și-l asuma, și anume budism, hunduism si jainism, care au un punct de vedere diferit, din cauza opiniilor lor unice asupra naturii existenței, creației, a lui Dumnezeu și a sufletului.
Potrivit budismului, ființele apar din nicăieri, datorită agregării lucrurilor și a elementelor. Nimeni nu le creează.
Pur și simplu se întâmplă să apară prin intermediul unei legături misterioase a unui univers fenomenal plin de animație și obiecte neînsuflețite. Astfel existența, ființa, personalitatea se manifestă dintr-o stare de gol sau inexistență prin intermediul unui proces de agregare.
Odată ce apar, ființele încep să-și dorească lucruri și se angrenează în căutări și lupte din care rezultă acumulare, karmă, robie, iluzie, naștere și moarte. Prin dorințe, ființele sunt supuse procesului de a deveni, de a fi, de a se schimba și de a deveni în continuare.
Astfel, dorințele, devenirea, robia, sunt stări de existență. Toate acestea sunt stări efemere.
Totul merge mai departe, până când agregatele sunt dispersate prin purificare, detașare și renunțare. Ce se întâmplă la sfârșitul acestei călători este reîntoarcea la starea de non-devenire, inexistență sau goliciune, care este Nirvana.
Potrivit Sanatana Dharma [în hinduism, termen folosit pentru a desemna setul de “etern” sau absolut de îndatoriri sau practici ordonate religios], Nirvana este o stare de eliberare, o stare de fericire indescriptibilă și veșnică.
Scripturile hinduse vorbesc și despre existență, inexistență, ființă și non-existență, devenire și neabatere. Dar interpretarea lor este diferită. Ei văd aceste lucruri ca dualități ale unui principiu etern numit Brahman, în Vede ca cel mai înalt, Sinele Suprem universal.
Acest Brahman, în mare parte rămâne nemanifestat. Apoi, o parte din El se trezește sau se află în existență și devine supus, devenind și fiind. Vedele sugerează că acest lucru se întâmplă din cauza agitării unei dorințe primare, a dorinței de a fi.
Cu alte cuvinte, existența nu provine din goliciune sau nimic, ci dintr-un Dumnezeu veșnic, care este atât Ființă cât și Non-ființă, manifestată și nemanifestată, existență și lipsă.
El se manifestă pe Sine și întreaga creație prin agregarea de lucruri și elemente pe care le perpetuează prin dorințe, atașamente, robie, amăgire, nașteri și renașteri.
Astfel, în conformitate cu Sanatana Dharma, această zbatere se termină numai atunci când ființele se străduiesc să-și depășească dorințele și karma și să obțină eliberarea.
Astfel, în hinduism, Nirvana semnalează sfârșitul devenirii și revenirea la starea pură și veșnică a purității existenței, caracterizată de non-devenire.
Jain Dharma (religie conotând calea victoriei în trecerea peste fluxul vieții de renaștere printr-o viață etică și spirituală) recunoaște de asemenea stările duale ale existenței, inexistența, starea de sine și non-existența, devenirea si neindicarea, dar vizualizănd întregul proces în termeni individuali ca stări ale sufletelor individuale în diferite stări de robie și eliberare.
Jainismul nu recunoaște un creator universal Dumnezeu, ci numai existența eternă a sufletelor individuale, care în fiecare ciclu de creație devin subiectul dorințelor, iluziei, devenirii, care are ca rezultat karma lor, robia și ciclul de nașteri și decese. Când ființele reușesc să anuleze aceste procese, prin auto-purificare și austeritate, ele se întorc la origine, eterna stare de singurătate și rămân în cea mai înaltă sferă a universul ca suflete pure.
Astfel, Nirvana în Jainism înseamnă starea de singurătate, conștientizare, eliberare și puritate.
Buddha dorea ca urmașii săi să experimenteze mai degrabă Nirvana decât să o dezbată și să speculeze despre ea. El a ținut tăcerea despre natura sa. Prin urmare, nu știm dacă starea Nirvana este o stare de conștiință pură și o totală conștientizare.
Cu toate acestea, potrivit hinduismului și jainismului, starea de eliberare este caracterizată de ambele, pură conștiință și conștiință totală.
Selecție din scrierile lui Jayaram V, autor și profesor de hindiusm
Pentru detalii despre cărți, click pe poze
