Datini și credințe românești

2

Soarele, luna și vântul

Odată, soarele, luna și vântul au avut război înaintea lui Dumnezeu. Luna zicea că ea e mai mare, dar sfântul Soare i-a zis:

„Dacă-i așa, de ce când luminezi tu nu se vede sub gard, că se poate ascunde cineva, dar când luminez eu, se vede preste toată lumea?”

Vântul e războinic; el a venit mare, vâjâind și a zis că el e cel mai tare. Atunci Soarele i-a spus:

„Ești tare și răstorni lumea, nu altceva, dar atâta până nu sunt eu; ian să dau eu numai o ploaie și te faci îndată cârlig!”

Și așa-i, că vîntul, fie furtuna cât de mare, cum începe să ploaie, se liniștește.

Gerul e om bun, dacă e uscat, atunci iarna poți merge unde vrai, numai să nu fie ploaie și vânt. Gerul să fie cât de tare, da dacă nu-i vânt, nu-ți pasă. Da vânt dacă este la ger măcar cât de puțin, atunci te arde.

Vântul cel repede cu furtună, înainte de ploaie, nu e curat, acela-i necuratul. El atunci pornește cu putere, cu bătaie asupra lui Dumnezeu și atunci și Dumnezeu pornește cu tunul asupra lui, până îl grămădește undeva și-l trăsnește.

culese de Elena Niculiță-Voronca

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here