Vântul ce însoară
Un om a blăstămat pe băietul lui ca atunci să se însoare, când l-a însura vântul, că el nu-l va mai însura.
Amu, băiatul crescuse, era holtei trecut și nu se putea însura. Pornește el în lume și întălnește un om. „Unde te duci?”, îl întreabă omul. „Mă duc în lume, poate mă voi întălni cu vântul să mă însoare, că iată cum m-a blăstămat tata” – și-i spune.
Omul acela era vântul. „Suie-te în spate la mine și ține-te bine, că am să te duc pe o toloacă mare și acolo vei videa oameni câtă frunză și iarbă și-i videa și o fată cu ștergar pus costește de la umăr înspre brâu; aceea-i ursita ta, să o iai”.
Se suie el în spate la vânt și-l duce până la locul unde i-a spus și acolo îl lasă jos. El merge și găsește fata și-i spune să meargă cu dânsul, că e partea lui. „Eu voi merge, zice fata, dar tu să nu-mi bănuiești niciodată, când voi face ceva, că mai mult n-ai să mă ai; să mă lași să fac ce voi vrea eu”.
După aceea, s-au suit amândoi în spatele vântului și acesta i-a dus la părinții lui acasă. Acolo s-au însurat și au avut un copil.
Dă Dumnezeu că moare tatăl lui. Da ea așa plângea și așa bocea, de nu știai ce-i pe lume.
Moare și copilul lor. Atunci începe a bate din palme, a râde, a chiui și a cânta cât putea.
El s -a mâniat și-i zice: „Tata a fost om bătrân ce și-a trăit traiul și când a murit, tu ai bocit și te-ai frânt, da la copilașul nostru, că a murit fără de vreme, tu cânți?”
„La tatăl tău de aceea am plâns, zice ea, că să fi văzut cum îl rupeau dracii, când îi luau sufletul, îți era mai mare mila. Da la copilul nostru au venit o mulțime de îngeri, de l-au luat și drept la Dumnezeu l-au dus și de aceea sunt veselă și cânt. Dar pentru aceea, că tu nu ai ținut cuvântul meu în seamă, cum te-am rugat, eu amu trebuie să mă duc. Rămâi sănătos!”, și s-a dus.
Culeasă de Elena Niculiță-Voronca
Dacă dorești să primești toate articolele și traducerile noastre, direct în inbox-ul tău, fără să te mai străduiești să le cauți… te invităm să te ABONEZI la noutăți.