Cuvântul Gikuyu înseamnă “un copac imens” și este numele celui mai mare grup etnic din Kenya, concentrat în vecinătatea Muntelui Kenya, în Tanzania și Uganda.
Națiunea Gikuyu, fiind din familia Bantu, are o credință în interconectarea a tot ceea ce este în univers. Pentru poporul Gikuyu, tot ceea ce vedem are o forță spirituală interioară și sfântă. Această forță vitală spirituală provine de la Dumnezeu, care are puterea de a crea sau distruge acea forță de viață.
Pe Pământ, oamenii au cea mai mare cantitate de forță vitală.
Toate celelalte lucruri (forțe) de pe Pământ au fost create pentru a permite forței vitale umane să devină mai puternică.
Poporul Gikuyu crede, de asemenea, că tot ceea ce Dumnezeu a creat a avut o forță interioară vitală și o legătură cu El prin simplul fapt că El a creat acel lucru și i-a dat acea forță interioară care îl face să fie și să se manifeste fizic.
Pentru poporul Gikuyu, cei care posedau cea mai mare forță de viață, cei mai apropiați de Dumnezeu au fost primii părinți creați de Dumnezeu pentru că Dumnezeu le-a dat direct forța vitală vie. Acești primi părinți au fost atât de respectați încât au fost tratați aproape ca Dumnezeu însuși.
Aceștia au fost urmați de strămoșii oamenilor care au moștenit forța de viață de la primii părinți, urmați apoi de cei mai în vârstă din comunitate. De aceea, când oamenii vor să ofere jertfe, cel mai vârstnic din comunitate oficiază ritualul. Copiii din comunitate au legătură cu Dumnezeu prin părinte și lanțul se mișcă în sus la părinții părinților, la strămoși, la primii părinți creați inițial, ajungând la Dumnezeu Însuși. Poporul Gikuyu crede că spiritele strămoșilor decedați pot să renască din nou în această lume atunci când se nasc copiii, de aici ritualurile care au loc în timpul ceremoniilor de numire a copilului.
Există un punct specific în cadrul oricărei manifestări fizice de forță vitală în care cea mai mare parte a forței este concentrată. Un om poate manipula cu ușurință lucrurile în avantajul său sau în detrimentul altora prin identificarea acestui punct de concentrare a forței vitale. Există ființe umane care au mai multe cunoștințe despre aceste forțe și le pot manipula după voință, de obicei invocând forțe mai înalte pentru a fi ajutat.
Forțele mai mari sunt invocate de către oameni prin utilizarea unor forțe mai mici (sacrificiu animal sau vegetal) ca intermediari.
Acești oameni au fost numiți vraci (Mugo), în timp ce cei care diminuează forța de viață a persoanei au fost numiți vrăjitori (Murogi).
Ei au crezut, de asemenea, că obiectele obișnuite pot avea puteri spirituale crescute astfel încât să protejeze o persoană împotriva celor care se apleacă asupra diminuării forței vitale a unei persoane.
Filosofia de viață a fost în general ancorată pe înțelegerea faptului că totul din univers are o forță interconectată interioară pe care nu o vedem.
Conducătorul unei societăți umane este cel care posedă cea mai mare forță vitală la acea vreme, prin urmare, este mai aproape de Dumnezeu decât orice altă persoană și trebuie să fie capabil să hrănească restul oamenilor prin conectarea cu Dumnezeul suprem și prin capacitarea forțelor mai mici de a acționa în așa fel încât să întărească forța vitală a celorlalți oameni.
Vi s-a parut interesant? Vă fascinează Africa? Vă recomandăm o poveste despre mituri, revolutie si dragoste în Africa secolului XX, spusă de un gigant al literaturii kenyene – Ngugi wa Thiong’o, pe care o găsiți în limba romană în cartea Un bob de grâu.
Ca crez, Ngugi wa Thiong’o ne spune:„Când scrii, ar trebui să auzi toate șoaptele, toate strigătele, toate vocile care plâng sau își spun dragostea, toate glasurile care-și urlă ura din negura trecutului.” Îl găsiți AICI:
