Lumea este un pod foarte îngust,

dar cheia este să nu te temi deloc!

~Reb Nachman de Bratslav

Că lumea este un pod îngust, este probabil o imagine care nedumerește. De ce învățatul nostru compară lumea cu un pod îngust și nu cu o grădină nesfârșită? De ce mersul nostru prin această lume nu este o cărare bătătorită de căutările atâtor generații? Probabil răspunsul îl putem afla analizând a doua parte a maximei noastre.

Un pod îngust este cu siguranță un element descurajant, plin de risc și pericol, trezind în noi cele mai legitime fobii. Rațiunea intră în alertă, iar teama este justificată. Dar care este cheia pe care ne-o sugerează autorul? „Să nu te temi deloc!”.

De ce? Pentru că teama este de fapt cea care te îngrădește, te restricționează în decizii și acțiune. Așadar, care este cheia? Este lupta cu tine însuți, să nu te lași pradă propriilor temeri, pentru a nu pierde controlul pentru că important este să înaintezi.

Podul este simbolul trecerii, al călătoriei. Fiecare dintre noi avem temerile, provocările noastre, sacul din spate plin de dezamăgiri și speranțe.

Psihologia ne spune că există sunt opt temeri de bază:

  • Frica de respingere și critici;
  • Frica de eșec;
  • Teama de pierdere a controlului;
  • Frica de necunoscut;
  • Frica de singurătate;
  • Teama de a nu cunoaște scopul vieții;
  • Frica de suferință;
  • Frica de moarte.

Ea ne explică faptul că frica este principala și cea mai răspândită emoție și aproape toate celelalte emoții negative sunt nimic mai mult decât o reacție provocată de teamă.

Din această înșiruire realizăm că tentaculele fricii sunt atât de adaptate și de cuprinzatoare, încât nici un aspect al vieții nu scapă neatins.

Ei bine, acum știm care e problema, dar care este soluția? Cum putem stăpâni acest sentiment? De unde adunăm forță?

Ajutorul poate să vină de Sus, vine din noi dacă suntem înzestrați cu putere de luptă, sau din mâna întinsă de cel de alături.  Ce variantă să alegem?

A te lăsa supus total destinului și unei puteri superioare, nu este o opțiune înțeleaptă, pentru că ne-a fost dat liberul arbitru, care ne obligă să acționăm și să ne responsabilizăm, ori asta intră în contradicție cu așteptarea oarbă.

Să te încrezi total în propriile forțe, e iarăși o demostrație de exacerbare a egoului, pentru că așteptările sunt mai mari decât posibilitățile, iar finalul este întotdeauna frustrant.

Să acceptăm o mână întinsă este o soluție ocazională. Oricât de binevoitor este prietenul care face acest gest, nu și-l poate asuma permanent. Este firesc ca acesta să nu poată să te însoțească la nesfârșit.

De aceea, chiar și aici calea moderației este cea mai eficientă. Trebuie îmbinate și aplicate toate cele trei variante, alternativ, în funcție de circumstanță, important este ca întotdeauna să fii pozitiv, să te încurajezi în orice mod posibil.

Viața nu ne-a fost dăruită ca să disperăm, să o trăim cu temeri și angoase, ci ca să învățăm să ne bucurăm de ea și să îi dăm un rost. Și nu vom putea ajunge la acestă stare decât  dacă ajungem în armonie cu cele de Sus (fiecare conform convingerilor sale), cu interiorul nostru și cu cei de alături, pentru că… nu suntem singuri pe lume. Iar podul îngust nu-l vom putea trece până la capăt decât alăturând cele trei în proporții egale.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here