Omul entitate energetica – Atlasul Bioenergetic

Extras din Colecția „Şcoala Bioenergeticii”, vol I Atlasul bioenergetic al omului de Grigori Kapița

 

Omul entitate energetică

 

Spatiul din jurul nostru este saturat de energie.

Ea este diferită în functie de însuşirile ei, de natura şi de mijloacele de transformare dintr- un aspect în altul şi împreună – unică în esentă: energia – este ceea ce face ca lumea să fie diversă, ceea ce o pune în mişcare şi generează noi forme de viată.

Dar ceea ce frânează cursul vietii, degradează unele din formele ei şi le face să semene unele cu altele, este tot energie.

După cum vedem este imposibil, de fapt, să definim energia şi cu atât mai lipsite de noimă sunt încercările de a identifica toate multiplele ei forme cu una particulară – câmpul şi de a strânge sub capacul unei singure teorii a câmpului toate aspectele energiei.

Este adevărat, fizicienii încă se împiedică la nivelul câmpurilor fizice. Câmpul gravitaȚional nu se mai unifică cu cel electromagnetic ci doar s-a distorsionat deformând spaȚiul însuşi şi pe urmele lui mersul timpului şi-a perturbat goana liniară: de ieri până azi şi către mâine, încurcând reprezentările simple şi clare despre lume.

De vor mai fi. Universul îşi descoperă încetul cu încetul secretele arătând fapte de neimaginat până acum.

“Cât este de complicat totul! va dori cineva să exclame. Nu, nu putea forta creatoare superioară să alcătuiască o astfel de lume, deloc simplă”. Desigur că nu, nu. Formele primordiale aşezate la baza universului sunt într-adevăr simple.

Utilizatorii au complicat pe urmă totul dar ideea a fost excelentă şi simplă. Au spus că tot universul este pătruns de energie. Şi omul, ca o părticică a acestei lumi, este îmbibat de energie de la rădăcina părului până în vârful degetelor. Corpul omului de aceea este energie pentru că este Țesut din substanȚă.

Pentru realizarea fiecărei substanȚe materiale s-a consumat o oarecare cantitate din energia universală şi această energie trăieşte înăuntrul nostru ajutându-ne să-ne conservăm forma fizică obişnuită – corpul nostru. Dintr-o unică şi mică celulă s-a format el, apoi a crescut îndelung şi greu strângând puteri, folosind energia internă şi pe cea a spaȚiului înconjurător.

ExperienȚa de viaȚă obişnuită ne spune că pentru creşterea şi dezvoltarea s-a organismul trebuie să fie nutrit, adică energia pentru construirea unor noi celule şi funcȚionarea celor deja formate este deȚinută de către om din hrană.

Primii reprezentanȚi ai civilizaȚiei noastre oamenii preistorici obȚineau hrana aceasta greu. Dacă vânătoarea nu izbutea, materia corpurilor unora dintre membrii tribului trebuia să treacă în energie pură sub îndrumarea forȚei naturale a pământului.

Spaima de a-şi pierde forma materială, adică pur şi simplu de a muri, a intrat atât de adânc în conştiinȚa omului, încât acoperindu-şi de câteva ori nevoile energetice prin rezerve de hrană necesare supravieȚuirii, el tot bântuie prin viaȚă în căutarea altei hrane.

În zilele obişnuite n-are linişte – lucrează în principal pentru mâncare – iar în cele de sărbătoare îşi pune problema să înghită în scurtă vreme maximum de salate, saramuri, ceea ce în general vorbind nu este în mod necondiȚionat hrană.

Totul se învârte în jurul mâncării, totul este pentru mâncare, totul în numele mâncării. Adunându-se la masă în timpul sărbătorilor proprii, oamenii rostesc urări de sănătate pentru ca farfuriile să nu stea goale.

În aceste momente oamenii îşi amintesc şi de sănătate contopind lucruri care se exclud reciproc: sănătatea şi îndesarea organismelor cu hrană superconcentrată, în combinaȚii de neimaginat, în cantităȚi excesive.

Corpul nu se mai descurcă de mult cu aceste revărsări de energie nutritivă, se micşorează randamentul şi aşa scăzut al prelucrării alimentelor.

SavanȚii au studiat în toate detaliile mecanismele ascunse ale transformării substanȚelor aduse de alimente în energie internă de mişcare şi dezvoltare a corpului omenesc, în cele mai diverse componente care la nivelul moleculelor contribuie la construirea celulelor corpului fizic.

S-ar părea că ne-a rămas de făcut doar un lucru foarte simplu: să calculăm câtă energie nutritivă trebuie produsă pentru unitatea de masă a corpului omenesc şi ce cantităȚi, din care substanȚe trebuie puse în dotarea acestui corp.

Aşa şi procesează omul contemporan, doar că nu prea asculta corpul de aceste recomandări şi reacȚionează la modificările echilibrului de substanȚe şi energii într-un fel greu de anticipat. Fie că se umflă în timpul. celei mai severe diete şi această creştere corporală nu poate fi oprită cu nici un fel îngrădiri alimentare, fie, dimpotrivă, omul nu reuşeşte nicidecum să-şi mărească volumul chiar şi la cea mai intensivă alimentare.

Echilibrarea aportului de micro elemente şi vitamine în organism a devenit un lucru de la sine înȚeles. Alte populaȚii s-au Ținut cu porȚii reduse de hrană nediversificată şi nu s-au grăbit să dispară de pe faȚa pământului, până când reprezentanȚii unor populaȚii mult mai civilizate nu le-a explicat cât de mult şi-au sărăcit viaȚa prin absenȚa din raȚia lor a multor produse – purtătoare de preȚioase substanȚe şi energii.

El le-au dăruit cu generozitate confraȚilor necivilizaȚi cunoştinȚe despre mijloacele de obȚinerea energiei nutritive.

Şi iată că de aici a început procesul de dispariȚie al acestor populaȚii o dată cu pierderea propriului mod de viaȚă lipsit de confirmarea ştiinȚei şi a părerii cuiva dacă sunt suficiente vitamine în raȚia de peşte a populaȚiilor nordice sau în tsamp-ul* tibetanilor gama completă de aminoacizi.

CantităȚile de hrană utilizată, după mărimea şi relaȚia cu consumul energetic pentru mişcarea fizică a populaȚiilor civilizate şi a celor la care civilizaȚia a venit mai târziu, se deosebesc şi azi la fel de mult dar durata vieȚii, a perioadei active la reprezentanȚii uneia sau alteia dintre populaȚii, nu prea diferă.

Iată şi întrebarea: nu cumva omul de astăzi şi-a concentrat atenȚia prea mult asupra formelor de energie nutritivă?

Chiar şi omul absorbit de corpul fizic comută uneori pe alte surse de energie exterioară. Vrea dintr-o dată spectacol şi se duce la teatru, la, film sau, în cel mai rău caz, la restaurant unde îmbuibarea are altă coloratură emoȚională decât în condiȚiile de acasă.

Acesta este un alt spectru energetic, legat de lumea emoȚiilor umane. Ne-am apropiat de acel aspect al vieȚii omeneşti pe care ştiinȚa naturală nu l-a supus unei priviri prea insistente.

De fapt, de privit a privit dar încă nu a conştientizat natura energetică a emoȚiilor, probabil din cauza absenȚei unui purtător material vizibil al acestei energii. Să-i lăsăm pe fizicieni cu joulii şi kilocaloriile lor şi – să aruncăm o privire în lumea emoȚiilor umane prin prisma concepȚiilor energetice.

Nu, nu vom prelucra emoȚiile umane ca să rezolvăm probleme naturaliste: câte unităȚi de bucurie sunt necesare pentru a cunoaşte fericirea. Să urmărim omul în diverse situaȚii.

Iată-l că se duce la întâlnire, plin de o aşteptare fericită în faȚa evenimentului ce va urma să se producă.

Întâlnirea a fost planificată. din timp, de aceea omul se pregăteşte pentru ea, se agită cu garderoba alegând accesoriile vestimentare. Energia i-a sugerat deja, fără să se manifeste evident, că dacă nu va corespunde cravata stilului şi gamei cromatice ale costumului, atunci nu se va resimȚi nici un confort în această îmbrăcăminte şi nici nu se va crea impresia dorită. Şi iată-l străduindu-se să ia în considerare toate nuanȚele.

Apoi alege îndelung florile. Trandafirii sunt un pic prea festivi, garoafele prea obişnuite, crizanteme le, lalelele prea specifice, vor plăcea oare?

Nu, mai bine totuşi trandafiri cu aceste flori delicate este greu să greşeşti. Dar rămâne problema culorii! Roşii? Au o culoare ‘excitantă, pătimaşă în insistenȚa ei agresivă prea sinceră etalându-şi esenȚa înflăcărată.

Portocaliul este mai delicat dar forȚa lui excitantă, haotică poate avea o influenȚă iritantă.

Culoarea roz cu paloarea ei, va anihila desigur perseverenȚa agresivă a roşului.

Sau galben? Uşuratic şi voios, o culoare superficial neobligatorie eliberând excentric orice direcȚie.

Sau poate să prefere puritatea desăvârşită a albului. În fapt albul conȚine totul de aceea este mereu altul şi atât de profund.

Florile au fost alese. Timpul neliniştit îl grăbeşte: nu ai voie să întârzii!

Iar energia continuă să-l încerce pe om, îndreptându-l împotriva curentului lumesc principal. El merge la întâlnire, în timp ce toȚi merg spre casă, el se grăbeşte dar nici omul muncii nu prea vrea să zacă în mijloacele de transport când simte că se apropie de casă.

În costumul impecabil călcat, cu o cravată vizibil asortată, cu flori în mână, eroul nostru se afundă în mulȚimea încet curgătoare alcătuită din oameni obosiȚi, uşor şifonaȚi de complicaȚiile zilnice, oameni ce-şi dau o mare parte din energia fizică şi emoȚională activităȚii preferate şi se scurg acum într-un singur flux către principalele lor surse de energie: mâncarea, televizorul, halatul şi ai casei.

Eroul nostru este singur împotriva tuturor. Ei nu, are şi el aliaȚi care se mişcă în aceeaşi direcȚie, dar ce şanse au aşa dispersaȚi cum sunt în faȚa unităȚii de monolit a şuvoiului ce adună resturile de energie în numele unui Țel mult râvnit acasă la mâncare şi la fotoliul moale din faȚa televizorului.

Aici încep schimburile energetice intensive. N-a reuşit să se ferească la timp şi l-a atins pe careva cu umărul sau l-a călcat pe picior provocând un moment neplăcut. Se iscă tot felul de gânduri supărătoare despre cât de aglomerat este totuşi metroul la noi şi cât de îndărătnici sunt oamenii.

Gândurile au apărut şi au zburat ducând în spaȚiul universal o părticică din energia noastră Dar dacă mişcarea stângace de a ocoli un om ce mergea încet nu a provocat doar o atingere ci chiar o ciocnire?

Asta nu se mai rezolvă cu un „scuzaȚi” încep explicaȚiile despre cine şi cum se îmbulzeşte cu cravata la gât şi florile în mână.

Şi se poate ca ceva să se mişte înăuntru şi să iasă într-o izbucnire necontrolată în lumea din afară sub formă de cuvinte sau chiar şi acȚiune fizică…

O a1tercaȚie scurtă, obişnuită, pe care marea parte a martorilor nevinovaȚi nici nu o bagă în seamă, alunecând pe lângă, spre treburile lor. Dar câte schimbări a suferit eroul nostru: respiraȚia s-a înteȚit inima bate neregulat, sângele s-a urcat la cap, mâinile tremură. Ce l-a adus pe om în starea aceasta?

De unde a apărut toată această energie care a făcut să fiarbă sângele şi unde s-a volatilizat când combatanȚii s-au îndepărtat pe traiectoriile lor? Sângele desigur că se va linişti dar forȚele au slăbit şi picioarele nu mai păşesc cu aceeaşi vioiciune.

După toate legile fizicii omul n-a pierdut o cantitate semnificativă de energie – nici potenȚială, nici cinetică şi chiar faȚa arzând de mânie nu a cedat aerului atâtea raze calorice încât organismul să resimtă un consum notabil. Şi, totuşi, s-a constatat că o înrăutăȚire reală a stării generale s-a petrecut.

Omul de ştiinȚă va spune: “Hormonii, după comanda sistemului nervos central, eliberaȚi în sânge, au declanşat aceste consumuri energetice”. Fie şi hormonii, dar energia unde pleacă?

Iar sistemul nervos central de unde a luat energia pentru izbucnirile, fluxurile sale? Să-l lăsăm pe eroul nostru, el măcar a înaintat puȚin clarificând situaȚia cu oponenȚii săi, dar iată alt personaj.

Omul şi-a petrecut întreaga zi la masa de lucru, cu stiloul în mână, acoperind coli de hârtie cu un scris compact.

La sfârşitul zilei de muncă a obosit în aşa hal de parcă ar fi mutat cu mâna o tonă de cărbune. Aici ce fel de hormoni au acȚionat? Şi omul a muncit într-adevăr, nu o singură viaȚă şi-a petrecut în gânduri şi emoȚii, până a apărut pe hârtie textul dorit.

Să ne întoarcem la titlul capitolului: “Omul entitate energetică”. Energia nu este numai căldură şi activitate chimică în moleculele corpului uman care topesc în “cuptoarele” lor hrana, dar şi oarecare substanȚă subtilă care generează în corpul nostru tot spectrul de mişcări interioare, de la senzaȚia sâcâitoare de jenă la lingurică când stomacul este gol până la gândurile profund filozofice şi furtunile de emoȚii din suflet ca răspuns la vreo situaȚie exterioară.

Energia primordială prane, este cea pe care învaȚă să o dirijeze yoghinii – adepȚii căii łigun când îşi transmit energia łi prin canalele energetice. Iar oamenii obişnuiȚi pur şi simplu şi-o consumă până când energia se istoveşte în corpul lor, cheltuind treptat rezervele primare.

Această energie este cea care declanşează toate reacȚiile fiziologice naturale din organism. Sub influenȚa ei creierul începe să transmită impulsuri terminaȚiilor nervoase, glandele corespunzătoare produc hormonii necesari în acel moment. Ei vor transmite mai departe, în lanȚ, prin organismul uman, impulsul energetic iniȚial, până la organul Țintă.

După un oarecare timp nu numai un clarvăzător va vedea ce acȚiune destructivă sau constructivă a dezvoltat energia în om. SimȚurile formează un buchet enorm şi divers compus din toate formele de energie.

În el se află diferite flori: frumoase şi nu prea, cu miros plăcut sau iritant pătrunzător, strident colorate sau obişnuite.

De fapt când vorbim despre energie toate aceste epitete care ne evocă o serie exemplară păcătuiesc printr-un neajuns serios: energia nu are calităȚi care să permită să se afirme că această energie este benefică, aceea este malefică, aceasta este bună, cealaltă este rea.

Energia este pur şi simplu diferită dar nouă ne sunt mai plăcute mirosurile îmbietoare decât cele înȚepătoare, iritante, de aceea preferăm involuntar unele forme din energia comună în detrimentul altor forme, învestindu-le cu diverse calităȚi.

Sentimentele umane se relevă prin emoȚii sunt compuse din diverse emoȚii. Dar orice imaginare în final a unui sentiment sub forma unei sume de emoȚii este o simplificare vulgară, o înlocuire a sentimentelor autentice cu o schemă.

Iată ce a trăit omul care a primit o veste mult aşteptată. El a aşteptat tensionat şi îngrijorat pentru soarta celui apropiat care a plecat într-o călătorie îndepărtată, nu lipsită de riscuri.

Gândurile rele născute din teamă, măresc frica, desenând în imaginaȚie tablouri înfricoşătoare de care nu te poȚi elibera nicicum. Melancolia, prefăcându-se în dor chinuind sufletul, singuraticul, care s-a lipsit în virtutea împrejurărilor de relaȚiile obişnuite şi deci de schimbul obişnuit de energie.

Şi iată vestea cea bună exprimată poate printr-un singur cuvânt în telegramă: “Te iubesc” – a iscat deodată o mulȚime de sentimente şi unul din ele – bucuria.

Din această bucurie s-a născut veselia, dorinȚa de a cânta şi, poate, de a Țopăi un dans sălbatic prin dezlănȚuirea lui sau de a vorbi, de a vorbi fără de sfârşit.

Dar poate fi şi o stare interioară curgând prin corp ca o netulburată fericire, aducând la o destindere profundă încununată de împăcare şi linişte.

Numai ochii care atât timp au fost pustii, inexpresivi, trădează această bucurie ascunsă prin vioiciunea sinceră a privirii. Omul tace, doar ochii scânteiază bucuria care-l inundă pe om îi obligă să trăiască o altă viată emoȚională. Şi ei trăiesc, vorbesc, cântă, dansează, revărsând în jur bucurie.

Energia, din nou energia, eliberează aceste emoȚii relevând sentimentul abia născut. Un singur cuvânt în telegramă dar câte evenimente, câte modificări a provocat în om. Ce diversitate de gânduri a apărut în urma cuvântului.

Acest roi de gânduri s-a aliniat într-o secundă şi a format un sentiment nou, care a început prin intermediul emoȚiilor să se exteriorizeze. În lumea din afară au răsunat iar cuvintele, au avut loc transformări, s-au iscat noi emoȚii şi noi sentimente.

Bucuria ieşită la suprafaȚă a generat alte gânduri, a spus alte cuvinte născute de aceste gânduri, a fredonat cântece compuse din aceste cuvinte, s-a lansat din nou într-un dans. Energia a fost alături, a fost înăuntrul omului şi într-o c1ipire de ochi s-a mutat dintr-un punct al spaȚiului în altul. Parcă s-ar fi luat de niciunde şi, totuşi, a fost dintotdeauna.

Uzând de logica obişnuită, liniară, care se subordonează doar legilor aritmeticii, nu se pot descrie procesele apariȚiei şi transformării formelor de energie din unele în altele. Dar practica observaȚiei vieȚii omeneşti în sfera gândirii şi emoȚional sentimentală ne spune: aceste transformări există şi lucrează.

Şi, totuşi, ce este substratul (purtătorul) primordial şi mecanismul iniȚiator al acelor unde energetice care intră în om, iscând în el un şuvoi de sentimente şi care se manifestă în emoȚiile lui?

Poate gândul? Desigur este el, gândul care s-a lansat prin labirinturile conştiinȚei umane de îndată ce semnele literelor s-au unit pentru el în sensul cuvintelor: “Te iubesc”. Acest gând a pornit toate reacȚiile fiziologice în corpul omului, trădându-i atât de vizibil starea interioară.

Gândul a contaminat sentimentele, gândul le-a eliberat în afară sub forma emoȚiilor. Deoarece gândul este material materia gândului poate acumula în sine imense fluxuri de energie şi le poate elibera instantaneu.

Atunci se produce explozia emoȚională care este capabilă chiar să ucidă, când această energie se plimbă prin corpul omului, rupând toate zăvoarele puse sub control. Ea poate într-o clipă să provoace starea de şoc, de adâncă depresie. Sau poate declanşa în om furia provocând ofensiva împotriva gloanȚe lor duşmanului.

Gândul poate declanşa în om orice emoȚie şi o poate stinge. EmoȚia însăşi devine împreună cu gândul materială, întrucât totalitatea câtorva gânduri este chiar emoȚia.

Gândul îşi transferă acȚiunea instantaneu în orice punct al spaȚiului. Pentru el nu există spaȚiu, distanȚă, el este acolo unde a fost transmis. Şi nu contează dacă punctul de aplicaȚie al gândului se găseşte în îndepărtările fără de sfârşit ale Universului sau în adâncimile microcosmosului fiinȚei umane el este acolo de îndată ce a fost formulat.

Măcar în lumile paralele, în afara limitelor fizice, obişnuite nouă. Pentru gând nu există bariere şi distanȚe.

De el nu te poȚi ascunde nici după zidurile de beton armat care opresc cele mai joase radiaȚii radioactive, nici pe fundul oceanului, gândul este omniprezent. Îi sunt accesibile toate epocile, deoarece pentru el nu există timpul.

El traversează instantaneu orice limite de timp în orice direcȚie şi în trecut şi în viitor. Pentru gând toate epocile există acum, simultan, el poate atinge orice secundă ce naşte orice eveniment.

Fiecare gând al nostru, oricât de nesemnificativ, apărând atât de repede încât nu are timp nici să se formeze în cuvinte se lansează către orice confrate întru ale epocii în care trăim până la Alexandru Macedon care a lărgit cu forȚa armelor hotarele imperiului său. Pentru gând suntem ai aceluiaşi timp şi la fel de reali.

Orice punct al Universului află imediat oricare dintre intenȚiile noastre bune sau rele, oricât de minore ar fi. Cel mai firav gând aduce toată informaȚia conȚinută în el până la oricare punct spaȚio-temporal, neirosind nici o picătură din energia pusă în el.

Se spune că gândul rostit este minciună. Desigur gândul transpus în cuvinte se poate deforma. Aşa este omul ascunzându-şi în mod naiv în cuvinte adevăratele gânduri în momentul în care ele sunt cunoscute peste tot şi oriunde.

Dar deocamdată nu vom vorbi despre aceasta ci despre faptul că, spus sau nespus, gândul există. Unde se află? În spaȚiul gândurilor numit câmpul informaȚional al Pământului. În acest câmp există toate – toate gândurile până la care ar fi putut ajunge umanitatea: şi cele geniale, şi cele banale, şi cele curate şi cele ticăloase. Toate.

Gândurile trăiesc o perioadă foarte lungă, hrănite de om. Câteva din ele, cele care trezesc în oameni agresivitatea, iritarea, invidia, dorinȚa de a trişa şi altele asemenea sentimente de mult ar fi trebuit să se liniştească.

Dar nu, se găsesc între cei mai de treabă, civilizaȚi pământeni, câȚiva care cu gândul doresc răul semenilor, iar unii traduc în vorbe un astfel de gând. Cuiva i se pare, că nu se întâmplă nimic rău dacă se adresează violent altuia.

Probabil, doar nu-şi însoȚeşte vorbele cu fapte. Iar gândul este cu totul ascuns de ureche a străină. Câteodată ne permitem lucruri negândite. Câteodată unii din cetăȚenii de treabă au gânduri cu totul îngrozitoare.

Ei, desigur, speriindu-se şi uneori regretând le alungă dar pe urmă se consolează: “A gândi nu înseamnă totuşi a face”. Iar în timpul acesta forȚa vitală a gândurilor ticăloase se consolidează în câmpul pământului. Se află între’ pământeni şi asemenea oameni care prin particularităȚile lor se pot concentra asupra acestor gânduri iar prin intermediul altor însuşiri specifice le pot realiza prin fapte.

Apoi când le comunică celor cumsecade ceea ce au făcut aceştia se revoltă sincer şi se miră cum de rabdă pământul oameni capabili să săvârşească astfel de ticăloşii. Numai gândul păcătos ce le-a traversat cândva şi lor mintea nu se leagă cu delictul comis de cineva!

Dar au şi ei o parte de vină în cele întâmplate. Ei au dat viaȚă unui astfel de gând şi apoi l-au alimentat în câmpul informaȚional al pământului.’ Dar nu, nu se asociază astăzi în conştiinȚa cetăȚenilor de treabă ai Pământului aceste două lucruri: naşterea adorată a unui “gând rău” şi comiterea de către cineva a unei “fapte rele”.

Energia gândului este o fortă uriaşă şi corpul nostru o primeşte transformând-o în energia sentimentelor, energia emotiilor, energia faptelor.

 

CLICK AICI pentru mai multe detalii despre carte!

Omul entitate energetică

Extras din Colecția „Şcoala Bioenergeticii”, vol I Atlasul bioenergetic al omului

de Grigori Kapița