Prima tunsoare, moment de sărbătoare

0

În toate religiile și culturile, părul și acoperirea capului reprezintă reguli imuabile și clar definite. Ni-l amintim pe puternicul Samson, personajul biblic, copil închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei, motiv pentru care „briciul nu va trece peste capul lui”.

La polul opus, sclavii erau rași pe cap ca semn distinctiv al poziției lor umile.

Mai aproape de noi, avem rânduiala tunderii la intrarea în monahismul creștin ortodox sau cunoscuții perciuni ai ultra-religioșilor evrei.

Acestă atenție acordată părului a străbătut și în ficțiune, exemplul semnificativ este fascinanantul film Avatar în care poporul Na’vi au în spatele capului o coadă lungă de păr legată direct la creier. Acest organ le permite să se conecteze cu alte organisme, transferând semnale, cum ar fi gânduri și amintiri de la și înspre alte creaturi.

Din toate aceste exemple, putem înțelege importanța maximă acordată momentului primei tunsori, care se transformă invariabil într-o mare și unică sărbătoare, deosebirile făcând doar să ne îmbogățească pe noi toți cu un cadru de caleidoscop viu colorat.

Să începem călătoria:

Copiii hinduși

Ceremonia de tundere se numește Mundana.

Aceasta ar trebui să aibă loc la sfârșitul primului an sau înainte de încheierea celui de-al treilea an, dar autoritățile pot prelungi vârsta până în al șaptelea an. Părul copilului este tăiat, lăsând frecvent numai o śikhā sau cūḍa, o tufă pe coroana capului (vezi imaginea de mai jos).

În tradiția hindusă, părul de la naștere este asociat cu trăsături nedorite din viețile trecute. Astfel, în momentul Mundana, copilul este proaspăt ras, pentru a semnifica eliberarea de trecut și pornirea către viitor. Se mai spune că rasul părului stimulează creșterea corectă a creierului și a nervilor și că Sikha protejează memoria.

În mod tradițional, o fată hindusă nu are niciodată părul tăiat după prima tunsoare, care se întâmplă în general la vârsta de 11 luni; Așa că prima tunsoare pentru o fată este foarte importantă, pentru că este singura dată când o fac. Cu toate acestea, unii hinduși practică și o ceremonie de tundere pentru fete.

În insula Maliku (NV Oceanului Indian) în cea de-a douăzecea zi de la naștere, capul bebelușului  este ras și părul este cântărit cu aur sau argint, care este dat săracilor. Ceremonia se numește Boabeylun.

Copiii mongoli

Mongolii primesc prima tunsoare la vârste cuprinse între 2-5 ani. În funcție de calendarul lunar, băieții primesc prima tăiere a părului în cursul anului și fetele la aniversare. Ritualul tăierii primului păr este numit Daah ‘Urgeeh. Este o mare ocazie pentru întreaga familie, atunci când oaspeții sunt invitați. Fiecare oaspete tăie o bucată de păr, spunând ce dorește copilului și oferă un cadou.

Copiii musulmani

Ceremonia Aqīqah, este tradiția islamică a sacrificiului unui animal cu ocazia nașterii unui copil și raderea capului copilului, atunci se face și ungerea capului cu șofran. Apoi, este prescris de a da în dar aur sau argint egal în greutate cu părul tăiat. Acest lucru nu trebuie făcut prin cântărirea părului; este suficient să se estimeze greutatea și să se dea bani echivalent cu prețul acelei cantități de aur sau argint.

Copiii evrei

Mulți băieți evrei primesc prima tunsoare atunci când au 3 ani. Ceremonia de tundere a părului este cunoscut în idiș ca Upșereniș sau Upșerin  și în ebraică ḥalāqah.

Rabi Isaac Luria Ashkenazi, fondatorul în secolul al XVI-lea a Școlii Lurianice de Cabala, care a atribuit o valoare mistică specială urechilor, a contribuit la constituirea ritualului în forma sa actuală. Ritualul a rămas în primul rând un obicei sefard după Luria, dar în ultimii 200 de ani el a devenit răspândit printre est-europenii Hasidim. Din Palestina s-a răspândit în comunitățile din diaspora, unde de obicei a fost sărbătorit într-un cadru familial modest.

Rabi Chaim Vital a scris în Sha’ar Ha-Kavanot că “Isaac Luria, a tăiat părul fiului său de Lag BaOmer, după obiceiul bine cunoscut”.

De aceea, o ceremonie de tăiere a părului în masă se desfășoară în timpul sărbătorii Lag Ba Omer la mormântul lui Simeon bar Yochai din orașul galilean Meron.

Băieții polinezieni

În tradiția Insulelor Cook, ceremonia de tundere este un ritual de trecere pentru băieții tineri. La aceste adunări mari băiatul stă pe un scaun îmbrăcat cu tīvaevae (pături). Pe măsură ce părul este tăiat, membrii comunității tencuiesc băiatul cu bani sau alte daruri. Obiceiul servește pentru menținerea relațiilor reciproce în cadrul familiei și comunității extinse.

În mod tradițional, băieții din Niuean nu-și taie părul, acesta fiind îngrijit cu iubire de surori, mame și tați. Când băieții ajung adolescenți, se ține o ceremonie în care femeile îi ating părul pentru ultima dată înainte de a fi tăiat.

Nativii americani

Pentru americanii nativi, părul lung este un simbol al maturității și, prin urmare, multe triburi se abțin de la tunsori, cu excepția cazului în care cineva este în doliu. Tribul Apache, cu toate acestea, au o abordare diferită și practică o ceremonie a primei tunsori  cu un dans ritualic, în cadrul ritualului de primăvară. Tunsul încurajează sănătatea și succesul și este adesea însoțit de o mică sărbătoare.

Copiii chinezi

Pentru prima tunsoare, părinții chinezi tradiționali așteaptă doar o lună. Roșul, care semnifică norocul la chinezi, joacă un rol important în prima ceremonie de tundere.

Mai mult chiar, chinezii au o zi tradițională dedicată tunsorii, numită: „Ziua în care dragonul își înalță capul”, bazată pe o legendă chineză cunoscută, în care un băiat sărac nu și-a putut permite un cadou decent pentru unchiul său, astfel încât i-a dat în dar o tunsoare.Unchiul său a spus că a fost cel mai frumos dar pe care l-a primit vreodată și a vrut să facă din asta o tradiție anuală.

 

 

2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here