Puterea Gandului

Puterea Gandului.

Esti Creatorul Realitatii tale?

 

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand gasesc ceva ce-mi place… intorc acel ceva pe toate partile.

Si mereu gasesc detalii suplimentare.

Asa a fost si “Viteza Gandului”.

Unul din filmele mele preferate pe care, evident, l-am vizionat deja de cateva ori.

Mai precis… extrem de multe ori.

Poate ca nici macar nu este corect sa folosesc termenul “vizionat”.

Mai degraba, l-am analizat.

L-am disecat pur si simplu.

Asa de fascinanta am gasit a fi informatia ascunsa in ideile prezentate de acest film.

Despre viteza si puterea gandului.

De fapt, nu numai in idei ci si in replici.

Precum replica pe care am auzit-o brusc la a “n-spea” vizionare.

Replica ce nu-mi atrasese atentia pana atunci.

 “Focalizeaza-te pe vocea mea. Nu le asculta pe celelalte. Ele nu exista”.

Dictionarul pe care-l aveam la indemana in acel moment, spunea (recunosc, in engleza… asa ca definitiile de mai jos reprezinta traducerile mele):

• focalizare = directionarea atentiei tale, sau a efortului, catre ceva anume
• pe (1) = atingere sau sprijin a unei suprafete
• voce = sunet produs de vertebrate, prin folosirea plamanilor si a laringelui, in special sunetul produs de fiintele umane
• mea = raportat sau apartinand persoanei mele; produs de mine
• nu =ceva ce o persoana ar trebui sa evite
• asculta = a acorda atentie unui sunet
• pe (2) = folosit pentru a indica directia a ceva
• celelalte = diferite sau aditionale
• ele = folosit pentru pronumele personal, persoana a treia; serveste ca plural pt. ea si se refera la un grup de personae
• exista = a fi o fiinta; a fi real

Iti propun sa incercam impreuna un exercitiu.

Sa reformulam replica mentionata, folosind definitiile gasite pentru fiecare cuvant.

 

Pentru referinta… replica initiala:

“Focalizeaza-te pe vocea mea.

Nu le asculta pe celelalte.

Ele nu exista”.

Reformularea mea ar suna asa:

“Directioneaza-ti atentia atingand suprafata sunetului produs de plamanii si laringele pe care-i posed.

Nu acorda atentie directiei impuse de un sunet produs de cineva aditional.

Acel grup de persoane nu este real”.

 

Stau si privesc… acum… randurile de mai sus.

Si ma intreb…

Cum suna noua formulare?

Sa fie oare doar parerea mea… puterea gandului meu… sau suna foarte diferit de replica initiala?

Reformularea a plecat de la initial, si a folosit strict definitiile date de dictionar.

Si totusi…

Inca ma intreb… sa fie doar parerea mea?

In fine, chiar daca suna diferit sau nu… ceva nu-mi da pace.

O intrebare.

Ma intreb… daca ne focalizam direct pe ceva – sunet, actiune, sentiment… toate celelalte sunete, actiuni si sentimente dispar?

Exact aceasta intrebare incolteste in mintea mea, citind si recitind reformularea replicii.

Si, tare sunt curioasa sa stiu… TU ce parere ai.

 

Intrebarea ce a incoltit ma trimite brusc inapoi in timp… pe vremea cand eram o fetita.

Era o zi ca toate celelalte, umpluta cu aventurile copilariei.

Era o zi din vremuri in care nu eram foarte interesata de puterea gandului.

Si iata ca, pe cand ma aflam in mijlocul acestor aventuri, in incercarea de a sari un gard mi-am ranit bratul.

Evident… copil fiind… nu ma oprea din joaca o amarata de lovitura la brat.

Mai ales cand obiectul aventurii din acel moment era practicarea, sau mai bine spus perfectionarea, diferitelor metode de a sari gardul.

In cazul in care va intrebati de ce oare trebuia sa perfectionez atatea metode… ei bine… pe vremea aceea eram ferm convinsa ca voi deveni cosmonaut. Sau spion.

Asa ca ma pregateam sa pot evada, inainte de a fi torturata, sarind evident gardurile dusmanilor.

Ca doar trebuiau sa existe si dusmani in ecuatie.

Asa spunea societatea in care traiam.

Asa spune si societatea in care traim.

Nu conta daca dusmanii se aflau pe Planeta Albastra sau pe oricare alta planeta, indiferent de culoarea ei.

Pe atunci, inca mai credeam ca pe orice planeta exista garduri.

M-am razgandit intre timp.

Dar sa revenim.

Dupa multe incercari nereusite, intr-un final am creat o perfecta, noua saritura.

 

Avand de partea mea ovatiile sincere ale copiilor ce priveau uimiti.

Pai, da.

Sincere, ca si inimile lor de copii.

Simtindu-ma ca un supra-erou, intr-un final mi-am adus aminte ca bratul ma doare.

Rau de tot.

Sau poate ca nu mi-as fi adus aminte asa repede, daca nu vedeam sangele curgand siroaie pe el.

Asa ca, am plecat spre casa.

Urmarita fiind de ovatii.

Dar… ghici ce s-a intamplat cu supra-eroul in secunda imediat urmatoare?

Ei bine,s-a impiedicat.

Si a reusit sa cada.

In cel mai jalnic mod.

In genunchi.

Facandu-i zob.

Imi amintesc si acum durerea simtita.

Cam mare pentru un trup atat de micut.

Am mentionat deja ca eram micuta, nu-i asa?

Ei bine, acea durere era ceva ce nu mai simtisem.

Evident, cu mult superioara celei provocata de minusculele zgarieturi pe brat.

Credeam deja ca voi muri din cauza durerii.

Dar…

In mijlocul acelui calvar…

Am avut o revelatie.

Brusc.

Asa cum te loveste orice revelatie care se respecta.

Am stiut in acea clipa ca am descoperit tratamentul ideal pentru rana de la brat.

Deja ma credeam un geniu.

Asa mica cum eram.

Egoul meu, evident, incepuse sa-si arate coltii.

Si egoul mi-a soptit in acea clipa, ca geniul din mine ar  trebui sa permita omenirii sa afle secretul inventiei mele.

Leacul pentru durerea provocata de rana de la brat.

Acuma… intre noi fie vorba… nu-mi amintesc exact cuvintele pe care mintea mea le asocia inventiei medicale.

Dar in traducere libera, suna cam asa.

“Loveste-te bine in alta zona a corpului tau si durerea pe care o simteai anterior, va disparea subit”.

Astazi, poate ca suna amuzant… dar in acele momente eram foarte mandra de descoperirea mea.

Iar, puterea gandului indicat m-a ajutat de multe ori in viata.

 

Si revenind acum la replica din filmul amintit mai sus…

Facand si legatura cu acel eveniment din viata mea indepartata…

Te intreb… si ma intreb…

“Daca ne directionam atentia catre suprafata a ceea ce se intampla… putem oare influenta suprafata realitatii?”

 

Sau, cu alte cuvinte…

Se poate oare ca ceea ce numim Realitate sa nu conteze deloc, ci doar perceptia noastra asupra suprafetei sale?

Iar daca tot ce conteaza este perceptia noastra… putem noi schimba perceptia intr-un mod controlat?

Putem oare alege ce sa percepem?

Folosind puterea gandului.

Si…

Continui sa ma intreb.

In eventualitatea in care putem detine acest control al schimbarii perceptiei…

Schimbandu-ne astfel realitatea…

Suntem Noi oare Creatori?

Oare?

Suntem?

Ce ne lipseste ca sa devenim Creatorii propriei realitati?

A realitatii care sa ne incante sufletele?

Ma intreb si TE INTREB…

 

 

 

Daca doresti sa primesti toate articolele si traducerile noastre, direct in inbox-ul tau, fara sa te mai straduiesti sa le cauti… te invitam sa te ABONEZI la noutati.