Si daca Sunt un Virus?

Un Virus?

Art by: Bambang Suryoputro

 

E frig.

Foarte frig.

Daca ar fi sa fiu poeta, as spune ca focul in soba s-a stins.

Dar ce sa fac?

Poeta nu sunt.

Asa ca mana se retrage dezamagita de pe caloriferul inghetat.

Pe coridoarele institutiei unde lucrez, se aud tot felul de zgomote de sezon.

Stranuturi… printre altele.

Lumea, bombanind, trece prin ziua mohorata.

Iar eu…

Ma gandesc la virusi.

Saracii de ei… toata lumea din jurul meu ii respinge.

Si cu cat ei sunt mai respinsi, cu atat virusii se agata mai abitir de colegii mei.

Insa eu…

Din comfortul sanatatii mele, ma intreb.

Ce ar fi daca, in loc sa eliminam virusii, am incerca sa facem pace cu ei?

*

Aveam trei sau patru ani cand mi s-a facut prima oara mila de ei. Sau cel putin atunci imi amintesc ca fiind prima oara.

Stranutam, probabil aveam febra si mama se straduia sa ucida pur si simplu virusii.

Acei virusi minusculi, nevazuti de nimeni dar simtiti de toti.

Virusi ce probabil tropaiau prin trupul intins pe micutul meu pat de printesa.

 

 

Aveam incredere in mama.

Dar… ceva in interiorul inimii mele inocente, se topea de grija virusilor.

Un gand nu-mi dadea pace.

Deh… se pare ca la varsta aceea, avem ganduri.

Cogito ergo sum.

Asa zice o vorba inteleapta.

Normal ca inteleapta… ca doar demonstreaza veleitatile mele la acea varsta.

Si cum cugetam eu asa…

Ma intrebam daca nu cumva eu… eu, Mirela-Carmen, traiam de fapt in interiorul sau pe suprafata unui corp mai mare?

Evident, un corp al unei fiinte non-umane, pe care eu o numeam dintr-o eroare a societatii in care ma nascusem… planeta.

In fine… o fiinta non-umana… sau cel putin diferita de umanul pe care noi il percepeam.

Ce ar fi daca eu de fapt eram doar o celula a acelui corp?

Sau poate chiar un virus?

*

Ei bine… nu-mi amintesc exact cuvintele pe care creierul meu de copil le folosea la acea vreme… dar…

Incerc sa traduc acum, adult fiind, ideile principale ce se desprindeau din acel rationament.

Ce ar fi daca… de fapt, eu sunt o celula… sau un virus?

Daca sunt doar o celula apartinand unui organ intern, inseamna ca aduc corpului respectiv un beneficiu.

Asta inseamna ca sunt dorita.

Atat timp cat imi indeplinesc functia si daruiesc ceva acelui corp mai mare.

Asta e bine.

Sunt, deci, protejata.

Dar…

Daca sunt doar un virus si, proprietarul acelui corp mai mare… ma priveste, evident, ca pe un… virus?

Asa cum cu siguranta ii privim si noi, fiintele umane.

Ce se va intampla daca acel corp imens in care eu ma aflu, incearca brusc sa scape de mine?

Sa ma elimine?

Daca insasi Mama acelei fiinte cu corpul imens, incearca sa ma ucida fara mila?

Cu siguranta, ideea aceasta nu-mi prea place.

De fapt… nu-mi place deloc.

Ce mi-ar place, este ca cineva … poate proprietarul acelui corp… sa-mi explice cu ce am gresit.

Mai exact, ce rau fac.

Mi-ar place ca acea fiinta in care eu sunt inclusa ca virus, sa imi dea o sansa de a ma schimba, astfel ca, intr-un final sa-I aduc incantare.

Beneficii.

Cu siguranta eu pot aduce beneficii… cu conditia sa mi se explice… sa mi se dea acces la informatie.

Daca in schimb… mama acelei fiinte mari va incerca sa ma elimine…

Eu voi disparea.

Si odata cu mine…

Va disparea si acea minuscula, microscopica fiinta numita de noi virus… si care poate ca in aceasta clipa tocmai s-a lipit de mine.

Daruita fiind de colegii mei.

Ca doar virusii se dau… si se iau.

Si…

In acest caz…

Ar fi oare fiinta imensa, care crede ca eu sunt virus, fericita de reactia in lant pe care o produce?

Sunt sigura ca, daca posesorul corpului imens mi-ar explica situatia, voi face tot ce-mi sta in putinta sa nu-i mai provoc necazuri.

Si poate ca… daca ma descurc bine la nivelul meu, imensul corp nu va mai incerca sa ma faca sa dispar.

Ar face pace cu mine.

Oh. Da!

Problema rezolvata.

Hmmm…

Oare?

Dar daca, si virusul ce se afla in interiorul corpului meu, ar dori sa stie cu ce a gresit?

Cine e el?

Cine sunt eu?

Cine sunt eu, ca sa ucid un virus, fara sa-i acord nici o sansa?