Căderea dracilor și lupta din ceruri

Dumnezeu, după ce a făcut pământul, s-a suit în al nouălea ceriu, căci sunt nouă ceriuri ca acesta, iar dracului i-a dat să șadă în ceriul ist dintâi și i-a zis să-și facă îngeri, ca să nu șadă singur.

„Da cum să fac?” – întreabă dracul.

„Spală-te și din stropii de pe mâni se vor face îngeri”.

S-a spălat și el, și Dumnezeu. Dumnezeu a stropit dintr-o mână și din cealaltă și a făcut doi, și a mai stropit până a făcut doisprezece. Sfinții lui Dumnezeu cei dintâi au fost Sf. Mihail de-a dreapta, Sf. Niculai de-a stânga, pe urmă Sf. Gheorghi, Sf. Dumitru, Sf. Pocroavă (care acopere pământul cu omăt și la care se roagă fetele să se mărite, să le acopere capul), Sf. Ilie și alții. Iar Domnul Hristos din nou născut a fost al doisprezecelea, a venit pe urmă.

Dar dracul, când s-a spălat, a făcut câtă frunză și iarbă.

Dumnezeu, după ce-a împărțit lumea cu diavolul și s-au suit în ceriu, diavolul hai se apucă cu îngerii lui să-și facă târguri, case și la urmă întreabă:

„Se poate împușca, Doamne?”

„Se poate”, zice Dumnezeu.

Atunci dracii au pornit a împușca la ceriuri, la Dumnezeu doar l-ar da jos din ceriul al nouălea.

„Acu am să împușc eu”, a zis Dumnezeu.

Când a împușcat Dumnezeu o dată cu tunul, toți dracii au căzut pe pământ; unii au murit pe loc, alții s-au stâlcit, iar alții s-au sculat ș-au fugit, care încotro a putut.

De aceea, dacă îți faci casă unde a căzut dracul și a murit, e foarte rău; dacă o faci unde s-a stâlcit, ești tot bolnav, iar dacă o faci unde s-a sculat și a fugit, îți merge ca din apă.

culeasă de Elena Niculiță-Voronca