Amintiri din Viitor
Totul a inceput cu un vis.
Era pe vremea cand… sa tot fi fost 4 sau 5 anisori de cand imi petreceam timpul pe aceasta planeta.
In acea noapte intunecoasa si tacuta… am vazut o usa.
O usa ce parea sa ma roage s-o deschid.
Nu avea lacate, nici zavoare.
Nici o cheie nu se vedea pe langa ea.
Era o usa ce te invita sa pasesti de partea cealalta a ei.
Atractia, fascinatia, murmurul ei erau atat de puternice incat…
Am incercat sa fug.
Dar… nu am putut.
Ceva… ceva cu mult mai puternic decat spaima… a soptit sufletului meu:
“Intra! Intra… vezi si aminteste-ti! Ceea ce este scris… aceea va fi. Si ce va fi… deja s-a intamplat…”
Mana mi-a tremurat in timp ce incerca sa atinga usa.
Tacerea si-a murmurat mangaietor chemarea.
Intunericul mi-a zambit prin bratele primitoare.
Iar usa… vechea usa de dincolo de vremi… si-a inceput deschiderea.
Incet.
Foarte incet.
Pana cand…
O forta nevazuta m-a impins sa-i trec pragul.
Podeaua s-a lasat atinsa de piciorul meu drept.
Ochii umani nu desluseau nimic.
Dincolo de usa eternitatii, Lumina era prea puternica pentru ca ei sa poata vedea.
I-am inchis si…
In acel moment… am vazut.
Intr-o alta Lume.
Intr-un alt Timp.
O camera.
Privirea a mangaiat spatiul.
In fata ochilor mei inchisi, camera si-a revelat detaliile.
Era complet diferita de orice vazusem pana in acea clipa, pe parcursul scurtei perioade de cand ma aflam pe aceasta planeta.
Intr-un alt timp, intr-un alt spatiu…
Un elegant birou sculptat in lemn.
O lumanare aprinsa.
O calimara.
Hartii… multe hartii pregatite pentru scris.
Si o mana tinand o penita de aur.
Toate acestea erau acolo pentru mine… spre a se lasa vazute.
Am ridicat privirea ochilor inchisi catre posesoarea acelei maini.
Timpul s-a oprit.
Brusc.
Femeia a zambit.
Privirea fascinantilor ei ochi albastri a strapuns pana in adancul inimii mele.
Un sentiment ciudat mi-a imbratisat fragilul trup.
O cunosteam.
Pe femeia nevazuta de mine pana in acel moment inghetat de timp.
O stiam profund.
Fiecare nuanta a sufletului ei se afla acolo pentru mine.
Se afla acolo inca de la inceputul Timpului.
Si va fi acolo pana la sfarsitul lui.
Dintr-un nedezvaluit trecut si dintr-un tainic viitor, femeia mi-a chemat inima si sufletul catre ea.
“Aminteste-ti Viitorul. Aminteste-ti de mine si aminteste-ti de el. Iar cand Timpul isi va deschide acea poarta ascunsa… scrie. Scrie asa cum ai facut-o dintotdeauna. Scrie asa cum am facut-o etern. Tu stii. Eu Sunt”.
Soapta femeii mi-a invaluit sufletul in timp ce mana ei s-a intins spre trupul meu sa-l atinga.
Un fulger de Lumina a tasnit din punctul contactului nostru.
Inima-mi a tremurat in clipa in care misterioasa Fiinta si Fulgerul s-au contopit.
Trupul meu tanar s-a infiorat simtind cum fiecare celula a femeii se topea in celulele mele.
Si in momentul imediat urmator, am inteles…
Trecutul meu si Viitorul se topisera in Prezent.
Camera a disparut.
Brusc m-am trezit in spatele usii deja inchise.
Mi-am deschis ochii si in fata lor deja se afla camera… obisnuita mea camera.
O lacrima si-a sapat drum pe unul din obrajii mei.
“Intoarce-te aici, scumpa mea!” vocea mamei mi-a atins inima, in timp ce palma ei blanda imi stergea lacrima.
In acea noapte intunecoasa si tacuta… mi-am amintit visul prima oara.
Multi ani au trecut deja.
Visul s-a intors… si s-a reintors.
Sistematic.
Reveland din ce in ce mai multe detalii.
Pana intr-o zi.
Cand intregul puzzle a fost completat.
Trecutul, Viitorul, Prezentul s-au contopit…
Si un intreg alt vis s-a nascut.
A capatat contur si s-a dezvoltat.
Pana cand visul s-a materializat.
Pas cu pas.
Deoarece…
Imi amintesc.
“Ceea ce este scris, va fi. Si ce va fi, deja s-a intamplat.”
Totul este aici…
Poti si tu sa vezi?
Este incantare, fericire.
Este extaz si paradis.
Si tot ceea ce trebuie sa faci este…
Sa-ti deschizi ochii… sa-ti intinzi mana.
Ca sa-ti atingi Fericirea
… si…
Sa Scrii.
(Adaptare dupa textul ce a aparut initial in limba engleza Remember the Future)
