Amintiri din Copilarie IERI
si Festivalul Opera Copiilor ASTAZI

0

Amintiri din Copilarie

“Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”  demult spunea Ion Creanga, in ale sale Amintiri din Copilarie.

Ei bine… nu m-am născut la Humulești. Nici măcar nu l-am bătut vreodata cu piciorul, ci… doar cu puterea gandului.

Etajul 8 al blocului în care locuiam, categoric nu avea horn.

Mâțele nu aveau motocei și nici nu crăpau jucându-se cu ei.

Dar… recunosc.

Sunt vinovată.

Toate pisicile din cartier le alergam.

Evident, împreună cu gașca mea de copii.

Excepție făceau pisicile negre, pe care, în ciuda superstițiilor pe care adulții încercau să ni le bage în cap… le adoram.

Ca atare, le declaraserăm monumente ale naturii și le protejam mai abitir decat cavalerii ce-și apărau prințesele, undeva… in negura vremurilor.

Prichici pe vatră nu vazuse nici unul din copiii cu care-mi petreceam zilele în capitala Cenaclului Flacăra, dar, cu siguranta am inceput și eu, intr-o zi cu soare, sa merg “copacel”.

Mare fericire a fost în familia mea.

Însă… precoce cum mereu am fost, până și faza cu “copăcelul” am aplicat-o foarte devreme.

Ca rezultat…

Picioarele-mi, care, nu au rezistat greutății corpului, mă făceau să semăn cu un cowboy (între noi fie vorba, cu Old Shatterhand, fratele de sânge al lui Winnetou… dar asta este cu totul altă amintire din copilarie).

Spre disperarea evidentă a tatălui meu, care, in ciuda căsniciei minunate pe care ai mei părinți o aveau, era foarte curtat de femei (din multe cauze pe care nu le enumăr astăzi)… obișnuia să spună “Doamne, ăsta este blestemul femeilor. Cum poate singura mea fiică să aibă asemenea picioare strâmbe?”

Iar eu, crezându-ma reincarnarea lui Eminescu, replicam cațiva anișori mai târziu… de câte ori îl auzeam povestind cu drag despre acele momente…

“Femei frumoase şi copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora ­
Şi numai eu iubirea ta.”

Noroc că Măreața Entitate de Sus, a considerat după scurt timp ca l-a perpelit prea mult.

Ca urmare, picioarele descendentei… în speță, Io… s-au indreptat.

Și nu doar că s-au indreptat de la sine, dar femeia ce mai tarziu am devenit, a fost posesoarea unei perechi de picioare, zice lumea, superbe. Din toate punctele de vedere… forma, lungime, forță… etc. Spre încântarea evidentă a simțurilor tactile și vizuale cu care soțul meu a fost dotat. Tot de către Entitatea de Sus.

Entitate care mi-a dăruit amintiri din copilarie, minunate.

De ascuns, nu mă ascundeam precum Creangă în cuptor. Mă speriase suficient de mult povestea lui “Hansel și Gretel”, așa că, mă țineam departe de chestia aceea ce trona în bucătărie. Dar nu mă speriase suficient de mult, ca să mă țină deoparte și de prăjiturile pe care cuptorul le scotea din când în când.

Nici mijoarca nu jucam. Dar adaptasem noi jocul în Epoca de Aur, și-l redenumiserăm scurt. “Fața”.

Nu am cercetat prin vremuri apuse de unde, mai exact, venea, dar întotdeauna am bănuit că numele, își avea originile în denumirea mai lungă “de-a v-ați ascunselea”.

Însă… cine avea timp de atătea cuvinte și cercetări în vremea copilăriei mele?

“Noi, în anul 2000” aveam de gând să facem cercetări lingvistice.

Astăzi… la o distanță de optsprezece ani de la data încheierii potențialelor cercetări, inima-mi saltă și mie de bucurie când mă gândesc la jocurile și cântecele ce mi-au încântat copilăria.

Pe vremea aceea, zbieram din toți rărunchii “am cravata mea, sunt pionier”. Și ne mandream cu ea… în timp ce organizam adevarate întreceri de “Cântarea României”.

Elasticele le foloseam ca să le sărim în competiții inter-cartierești.

Spre doesebire de copiii din zilele noastre, care le folosesc pentru împletirea de codițe, care mai de care mai fistichii.

Chestie de gusturi.

Iar gusturile nu se discută, dupa spusele unui ilustru anonim care a fost și el copil cândva.

Și totuși… copiii din ziua de azi, au mare noroc. Poate că nu mai visează să dea nas in nas cu Harap-Alb, și nici nu se mai antrenează sa devină un al doilea Ivan Turbincă în lupta contra răului, dar, categoric vor avea si ei multe amintiri din copilărie.

Poate ca, la fel de intense ca cele pe care le am eu când ma gândesc la Opera Română și la prima lojă din stânga intrării în sala de spectacole, lojă care fusese închiriată probabil de familia mea, pentru o perioadă de timp îndelungată. Cel puțin acesta și-a închipuit copilul din mine, ca ar fi motivul pentru care invariabil… acolo am stat ani de zile, la toate spectacolele pe care le vedeam prin micuțul binoclu artizanal, sculptat în fildeșul îngălbenit de vreme.

Pe atunci, totul era “cool”.

Cum la fel de “cool” e și in zilele noastre.

Cu minuscule-majore modificări de locație, formă și continut.

Dar… Supercalifragilisticexpialidocious nu este doar ceva ce a încântat copilaria generației mele.

Ci…
Între 1 și 3 iunie, este integrat în unul din cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul propriu al Operei Comice pentru Copii, care a pregătit cea mai așteptată premieră a acestei stagiuni: musicalul „Sunetul Muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu.

“Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuție de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroși când lucrează decât adulții. Știu mult mai bine ce au de făcut și au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut și am niște revelații extraordinare la repetiții, mă simt un norocos”, a declarat Răzvan Mazilu.

Spectacole precum “Sarea în bucate” în interpretarea Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, “Alice în Țara Minunilor” jucat de Ateneul din Iași, “Petrică și Lupul, “Fata babei și Fata moșului”, precum și mulțimea de activități cu intrarea liberă, jocuri, concursuri si campionate de oratorie, de șah, Kendama, Quoridor sau King Domino, ateliere de pictură si desen, îi vor distra pe cei mici.

Cei mici, care probabil, vor alerga nu doar sa vadă toate cele enumerate deja.

Ci, cu siguranță vor lua cu asalt inclusiv piscina cu bile și tiroliana de 50 de metri, peretele de escaladă, cele 4 tobogane gonflabile și balonul cu aer cald ce le stau la dispoziție. Atât lor cât și părinților care, au acum ocazia nu doar să se întoarcă cu gândul la propria copilărie, ci, să și experimenteze copilăria de astăzi!

Poate că nu vor mai vedea cum “Veronica” suspina “traistișoara mea, stai, nu pleca!”.

Dar, cu siguranță vor putea să se reîntâlnească cu Margareta Paslaru…

  • Zâna ce le-a încântat copilăria atunci când i-a daruit Veronicăi trăistișoara,
  • directoarea ce-și aranja ochelarii pe nas bodoganind, în casa plină de copii care ascultau amintiri din copilaria ingrijitoarei ce-i iubea, și
  • superba “Zână a Furnicilor”, care într-un final ca-n povești, a restabilit integritatea greierului, atat de batjocorit de La Fontaine în ale sale faimoase fabule.

La toate acestea și la mult mai multe distracții și Amintiri din Copilărie, ne așteaptă pe toti, cu mic, cu mare, cu porțile și brațele deschise, Festivalul Opera Copiilor.

Festival aflat la a patra editie, care sărbătorește în acest an ziua tuturor copiilor între 29 mai și 3 iunie.

Vino să le descoperim împreună, pe toate!

 

 

2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here